Tikka Masala Vegana – Reteta Video

Aceasta reteta de tikka masala vegana se face in aproximativ 30 de minute si este cel putin la fel de gustoasa ca varianta ei cu carne.

Reteta de Tikka Masala Vegana - Mancare Indiana 1

Hey Foodies,

Astazi o sa va arat cum sa faceti o reteta de tikka masala vegana. Inainte de a sari sa imi spuneti ca nu exista tikka masala fara pui, asculati-ma o clipa.

In loc de pui, am folosit tofu, ciuperci si conopida. Acestea sunt niste inlocuitoare de carne excelente, in special tofu deoarece contine multe proteine, nutrienti si are multe beneficii pentru sanatate.

Reteta de Tikka Masala Vegana - Mancare Indiana 5

In plus, aceasta tikka masala vegana este perfecta pe timpul iernii pentru ca se serveste calda si este super hranitoare, aromata si foarte usor de facut. Este perfecta si atunci cand v-a prins putin raceala, deoarece inlocuieste cu succes clasica supa de pui cu taitei.

Asadar, o masa delicioasa si sanatoasa gata in doar o jumatate de ora?
Suna excelent, nu-i asa?!

Iar pentru a va arata cum sa faceti aceasta reteta de tikka masala vegana si mai buna, am inclus mai jos cateva sfaturi si trucuri super folositoare.

Mai multe retete vegane:

Cum se face reteta de tikka masala vegana – Best Tips & Tricks

Reteta de Tikka Masala Vegana - Mancare Indiana

1. Faceti tikka masala vegana cu tofu, ciuperci si conopida

Puteti face tikka masala vegana doar cu legume, dar eu zic ca are nevoie si de proteine pentru a fi mai hranitoare.

In plus, ii trebuie si ceva textura daca o serviti ca fel principal.

Tofu este un foarte bun inlocuitor al carnii in multe retete vegane datorita continutului sau ridicat de proteine si nutrienti.

Mai mult decat atat, l-am marinat exact asa cum se marineaza puiul pentru reteta clasica de tikka masala. Apoi l-am gatit in cuptor, dar il puteti face si la grill daca vreti sa-i dati putina aroma de gratar.

Vedeti?! Tofu poate inlocui foarte usor puiul si se prepara cam la fel.

Reteta de Tikka Masala Vegana - Mancare Indiana 7

Conopida este, de asemenea, o sursa foarte buna de nutrienti si are un continut ridicat de fibre care sunt foarte importante intr-o dieta sanatoasa.

250 de grame de conopida contine 3 grame de fibre  ceea ce inseamna 10% din consumul zilnic recomandat.

Ciupercile au putine calorii, au un continut redus de carbohidrati si sunt bogate in antioxidanti, vitamine si minerale.

Cu aceste trei ingrediente, nici nu o sa va dati seama ca aceasta tikka masala nu contine carne.

Acum haideti sa vedem cum puteti adapta aceasta reteta de tikka masala vegana in functie de gusturile voastre.

2. Adaptati reteta de tikka masala vegana pe gusturile voastre

Reteta de Tikka Masala Vegana - Mancare Indiana 3

As fi putut sa fac un sos curry simplu care ar fi mers perfect cu tofu copt si marinat. Aceasta ar fi reteta clasica si este, cu siguranta, ceva ce ati putea incerca.

Dar de ce sa nu adaug toate legumele mele preferate si sa le gatesc intr-un sos Tikka Masala gros și cremos?

Adica, asta e ceea ce vreau sa spun atunci cand zic ca trebuie sa experimentati in bucatarie. Luati mancarurile clasice si adaptati-le pe gusturile voastre.

Puteti inlocui legumele din aceasta reteta de tikka masala vegana cu oricare dintre preferatele voastre, sau cu cele pe care le aveti deja in frigider. Doar sa tineti minte sa le taiati in bucati cat pentru o inghititura, sau mai mici, mai ales pe acelea care au nevoie de mai mult timp de gatire.

Eu am taiat cartofii mai mici, dar am lasat florile de conopida in bucati mari. Asta deoarece cartofii se gatesc mai greu decat conopida iar in felul acesta, ambele se vor gati in acelasi timp.

Reteta de Tikka Masala Vegana - Mancare Indiana 6

Si mai sunt cateva legume care ar merge excelent in aceasta reteta de tikka masala vegana:

  • cartofi dulci
  • broccoli
  • zucchini
  • dovleac placintar
  • varza
  • vinete
  • varza de Bruxelles

Daca nu sunteti vegani, puteti adauga pui la cuptor si o lingura de iaurt. Credeti-ma, asta o va face super delicioasa.

Ar trebui sa aveti acum o idee mai buna despre cum sa adaptati aceasta reteta de tikka masala vegana la gusturile voastre.

Daca sunteti curiosi si vreti sa incercati ceva nou dar nu sunteti siguri ca ar merge, imi puteti lasa un comentariu mai jos sau pe retelele de socializare.

Acum haideti sa mergem mai departe si sa vedem ce am putea servi cu tikka masala vegana.

3. Ce se serveste cu tikka masala vegana

Reteta de Tikka Masala Vegana - Mancare Indiana 2

Cea mai buna garnitura pentru tikka masala vegana este orezul Basmati si painea naan. Dar am descoperit de asemenea ca merge perfect cu muraturi sau o salata simpla cu dressing de chili si lime.

Iata si alte mancaruri care merg perfect cu tikka masala vegana:

  1. Salata De Orez Si Legume
  2. Tacos Vegane Cu Salsa de Mango
  3. Salata De Quinoa Si Legume

Si cum am zis mai sus, daca nu sunteti vegani o puteti servi cu pui la cuptor si o lingura de iaurt.

Reteta de Tikka Masala Vegana - Mancare Indiana 4

Cam asta e tot, dragii mei. Acum este timpul sa trecem la treaba si sa vedem cum se face aceasta reteta de tikka masala vegana.

Nu uitati sa ii faceti poze si sa le postati pe Instagram cu tagul @theblondelish, ca sa pot vedea si eu cum v-a iesit.

Daca v-a placut aceasta reteta video de tikka masala vegana si vreti sa vedeti mai multe, va rog sa va abonati la canalul meu de Youtube.

Vegan Tikka Masala Recipe With Tofu And Cauliflower-3
Print Pin
5 from 1 vote

Reteta De Tikka Masala Vegana (cu tofu si conopida)

Aceasta reteta de tikka masala vegana se face in aproximativ 30-35 de minute, este sanatoasa si cel putin la fel de gustoasa ca varianta ei cu carne.
Categorie Cina, Pranz, Vegan
Bucatarie Indiana
Timp Preparare 10 minute
Timp Gatire 25 minute
Timp Total 35 minute
Portii 6
Calorii 313kcal
Autor Mihaela

Ingrediente

  • 450 g tofu extra ferm - uscat si taiat in cubulete de 1 cm
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 ceapa alba - tocata marunt
  • 2 catei de usturoi - presati
  • 1 ardei gras rosu - taiat bucati
  • 2 morcovi medii - curatati si taiati felii
  • 1/2 cana apa
  • 435 g suc de rosii
  • 2 cani ciuperci champignon
  • 2 cani bucati de conopida
  • 1 1/2 cani cartofi - taiati in cubulete mici
  • sare de mare si piper proaspat macinat - dupa gust
  • 1 cana mazare congelata
  • coriandru proaspat tocat - pentru garnisire
  • 250ml lapte de cocos

Mixul de mirodenii tikka masala:

  • 1 lingura garam masala
  • 1/2 lingura paprika
  • 1 lingurita chimen macinat
  • 1 lingurita turmeric macinat
  • 1/2 lingurita fulgi de chili - sau dupa gust

Instructiuni

  • Incingeti cuptorul la 200°C.
  • Intr-un bol mic, amestecati bine toate ingredientele din mixul de mirodenii pentru tikka masala.
  • Taiati tofu in cubulete mici, cat pentru o inghititura, adaugati jumatate din mixul de mirodenii si o lingura de ulei de masline. Amestecati pana cand tofu este asezonat uniform. (Daca timpul va permite, tineti-l la frigider pentru a se marina cel putin o ora).
  • Puneti tofu marinat intr-o tava de copt, asigurandu-va ca lasati destul spatiu intre cubulete si gatiti timp de 15-20 minute pana cand devine auriu pe margini.
  • Incingeti uleiul ramas intr-o oala mare la temperatura medie, apoi sotati ceapa, usturoiul, morcovii si ardeii pana cand se inmoaie, timp de 4-5 minute.
  • Adaugati amestecul de condimente ramas si gatiti pentru 30 de secunde, pana cand incep sa isi elibereze aromele, amestecand constant.
  • Adaugati apa, pasta de rosii, laptele de cocos, ciupercile, conopida si cartofii.
  • Puneti capacul si dati focul aragazului la minim. Fierbeti la foc mic pentru aproximativ 15 minute sau pana cand legumele se inmoaie si toate aromele se amesteca.
  • Adaugati mazarea congelata si tofu, dupa care asezonati cu sare si piper dupa gust. Mai fierbeti pentru inca 3-4 minute sau pana cand sosul incepe sa se ingroase.
  • Garnisiti cu coriandru proaspat. 
    Pofta buna!

Mentiuni

Va rog sa cititi sectiunea Tips & Tricks din articol inainte de a face aceasta reteta de tikka masala vegana. Mai jos este doar un rezumat:
  1. Aceasta reteta se poate face fara tofu si conopida, dar veti pierde mult din continutul de nutrienti. Aceste doua ingrediente sunt bogate in proteine si fibre ceea ce le face inlocuitoare perfecte ale carnii.
  2. Puteti face aceasta reteta de tikka masala vegana cu legumele voastre preferate. Asigurati-va doar ca le taiati in bucati mici, cat pentru o inghititura, mai ales pe cele care au nevoie de un timp mai lung de gatire. Si iata cateva idei bune: cartofi dulci, broccoli, zucchini, dovleac placintar, varza, vinete, varza de Bruxelles.
  3. Daca nu sunteti vegani, o puteti servi cu pui la cuptor si iaurt. De asemenea, se mai poate servi cu orez Basmati si paine Naan.
Valori Nutritionale
Reteta De Tikka Masala Vegana (cu tofu si conopida)
Cantitate per Porție
Calorii 313 Calorii din Grasimi 144
% din dieta zilnica*
Grasimi 16g25%
Grasimi Saturate 9g56%
Sodiu 467mg20%
Potasiu 1173mg34%
Carbohidrati 33g11%
Fibre 8g33%
Zahar 9g10%
Proteine 14g28%
Vitamina A 4661IU93%
Vitamina C 62mg75%
Calciu 75mg8%
Fier 5mg28%
* Valorile procentuale se bazează pe o dietă zilnica de 2000 de calorii.
Ati incercat aceasta reteta?Aratati-mi cum v-a iesit si ii voi da Share pe Insta Stories! Puneti o poza pe Instagram si dati tag @TheBlondelish si hashtag #blondelish
Salveaza Reteta pe PinterestUrmariti @blondelish pe Pinterest! Salvati retetele pe boardurile voastre pentru a le gati mai tarziu

*Acest post poate contine linkuri afiliate



5 from 1 vote (1 rating without comment)
Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating




Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.