Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac – Reteta Video

Cum se face un curry de pui cu lapte de cocos si dovleac in doar 25 de minute? Intr-un multicooker, bineinteles. Dar nu va faceti griji daca nu aveti unul, deoarece am inclus in acest articol si variantele facute pe aragaz si in slow cooker.

Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac - Reteta Video 3

Hey Foodies,

Astazi o sa va arat cum sa faceti curry de pui cu lapte de cocos si dovleac la multicooker Instant Pot.

Aceasta reteta de curry de pui m-a facut sa realizez cat de in urma am ramas cu tehnologia din ziua de azi, mai ales cand vine vorba de gatit.

De ce?

Pai, daca va vine sa credeti aceasta este prima reteta pe care o fac la Multicooker.

Dap, ati auzit bine. Chiar daca meseria mea presupune sa gatesc zilnic, este prima data cand folosesc acest aparat.

Am auzit despre el de ceva vreme, dar nu i-am dat niciodata prea mare atentie. Sincer, credeam ca gatitul ar trebui sa fie ceva simplu,  iar multicooker-ul parea putin cam complicat (cam prea multa tehnologie pentru mine).

Dar saptamana trecuta, in timp ce ma relaxam putin (facand cumparaturi pe Amazon, bineinteles), m-a prins intr-o dispozitie buna si am decis sa il incerc.



Mai mult, am inceput sa caut cele mai bune retete pentru multicooker si am gasit ca multi recomanda reteta de curry de pui.

Prin urmare, eram pregatita pentru ziua cea mare, in care voi lasa tehnologia sa intre in bucatarie si sa faca treaba in locul meu.

Trebuie sa recunosc ca eram putin sceptica. Dar in acelasi timp, eram si nerabdatoare deoarece review-urile pareau foarte incurajatoare. De fapt, acesta este si motivul pentru care l-am cumparat.

Dupa cateva zile, l-am primit si am decis sa il incerc imediat cu reteta de curry de pui cu lapte de cocos si dovleac.

Mai multe rete cu dovleac:

Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac - Reteta Video

De la inceput am fost uimita sa vad ca nu este deloc complicat. Chiar si pentru o blonda care nu este in pas cu tehnologia, acest multicooker Instant Pot este foarte usor de folosit.

Iar dupa ce am vazut cat de simplu e, si cat de delicios a iesit curry-ul de pui, mi-am zis: unde naiba a fost acest multicooker toata viata mea?

Sincer, am fost foarte uimita de cat de usor poate fi sa gatesti cu el. Trebuie doar sa pui toate ingredientele inauntru, apesi un buton si gata. In plus, are atat de multe optiuni incat poti gati orice fel de mancare.

Unora dintre voi s-ar putea sa vi se para amuzant ceea ce spun pentru ca sunteti probabil obisnuiti cu acest aparat. Daca este asa, inseamna ca sunteti mai experimentati decat mine, asa ca puteti trece direct la partea de tips & tricks.

Dar pentru aceia dintre voi care inca nu stiu ce este un Instant Pot si cum se foloseste, am sa va explic pe scurt inainte de a trece la tips & tricks.

Asadar, haideti sa intram in detalii.

Ce este un Instant Pot

Multicooker Instant Pot

Instant Pot este brandul care produce si comercializeaza un aparat de bucatarie cunoscut sub numele de multicooker sau aparat de gatit multifunctional.

Acest dispozitiv combina pregatirea si gatitul mancarurilor intr-un singur aparat sub presiune. Mai mult decat atat, este foarte versatil deoarece are mai multe programe de gatire.

Iata care sunt functiile pe care le ofera un Instant Pot:

  • Gatire sub presiune (puteti alege intre presiune scazuta sau ridicata)
  • Slow Cooker
  • Gatire orez
  • Preparare iaurt
  • Sauté
  • Gatire la aburi
  • Incalzitor
  • Gatire oua
  • Gatire prajituri
  • Sterilizator

Impresionant, nu-i asa? Toate astea la doar o atingere de buton?

Jur ca tehnlogia asta ne va lasa pe multi dintre noi fara loc de munca.


Adica, ganditi-va. Puteti face un stock (supa concentrata) de legume cam intr-o jumatate de ora, nu intr-o jumatate de zi cat va ia in mod normal. Sau il puteti folosi pentru a dezgheta carnea in doar cateva minute.

Cat de bine suna asta?

Trebuie sa mentionez aici ca acesta este primul si singurul multicooker pe care l-am incercat pana acum. Sunt multe alte branduri care vand aparate de acest fel si s-ar putea sa aibe mai multe functii decat Instant Pot.

Eu l-am ales pe acesta datorita review-urilor de pe Amazon dar daca stiti voi altul care poate face mai mult, va rog sa imi spuneti deoarece planuiesc sa devin un expert in acest domeniu 🙂

Nu vreau sa va tin prea mult cu acest subiect, chiar daca as putea trancani o ora despre asta, atat sunt de impresionata. Asa ca daca vreti sa aflati mai multe, va recomand acest articol de la Digital Trends.

Acum a sosit momentul sa va arat cum se face un curry de pui cu lapte de cocos si dovleac, cel de al doilea motiv pentru care sunt atat de entuziasmata azi.

Cum se face un curry de pui cu lapte de cocos si dovleac – Best Tips & Tricks

Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac - Reteta Video 2

Sunt trei metode de a face aceasta reteta de curry de pui:

  1.  Intr-un Instant Pot
  2.  Intr-un slow cooker
  3.  Pe aragaz

Daca aveti un Instant Pot sau orice alt tip de multicooker va trebui doar sa urmati instructiunile din reteta de mai jos.
Dar daca nu aveti unul inca, o sa va explic celalate doua metode.

1. Cum se face curry de pui cu lapte de cocos si dovleac intr-un slow cooker (Crock Pot)

Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac - Reteta Video 8

Este la fel de usor sa faceti aceasta reteta de curry de pui intr-un slow cooker Crock Pot cum ar fi si intr-un Instant Pot, insa va dura mai mult. Asta era clar si fara sa o spun, nu? Ca doar de aia ii zice slow cooker 🙂

Tineti cont ca multe aparate de gatit multifunctionale, inclusiv Instant Pot, au si o functie de slow cooker, asadar nu este nevoie sa le cumparati pe amandoua.

Aceasta metoda este potrivita pentru persoanele ocupate care nu au timp de pierdut in bucatarie si prefera sa arunce toate ingredientele intr-un aparat si sa-l lase sa gateasca in locul lor in timp ce ei isi vad de treburi (sau trag un pui de somn 🙂 )

Daca faceti parte din aceasta categorie, iata cum se face un curry de pui cu dovleac si lapte de cocos in slow cooker:

  1. Intr-un slow cooker, adaugati toate ingredientele in afara de sucul de lime, laptele de cocos, faina fara gluten/faina de porumb si coriandrul.
  2. Setati aparatul pe LOW pentru 6-7 ore (in functie de cat de puternic este slow cooker-ul vostru). Va recomand sa il setati intai pe 6 ore, apoi verificati daca e gata. Daca nu, mai lasati-l inca o ora.
  3. Intr-un bol mic, amestecati laptele de cocos si faina pana cand se omogenizeaza. Adaugati amestecul in slow cooker impreuna cu sucul de lime si asezonati cu sare si piper dupa gust.
  4. Gatiti la temperatura scazuta pentru inca 30 de minute, sau pana cand sosul incepe sa se ingroase.

Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac - Reteta Video 5

Foarte usor, nu-i asa?

Acum haideti sa trecem la metoda folosita de traditionalisti pentru care este o adevarata mandrie sa faca totul cu mainile lor.

2. Cum facem curry de pui cu lapte de cocos pe aragaz

Unii dintre voi fie nu stiu prea multe despre multicookere sau pur si simplu nu le place tehnologia cand vine vorba de gatit. Si inteleg perfect lucrul acesta, gatitul clasic ofera o satisfactie uriasa.

Asadar, daca vreti sa gatiti aceasta reteta de curry de pui pe aragaz, iata cum se face:

  1. Incingeti uleiul de cocos intr-o oala la o temperatura medie spre ridicata si adaugati ceapa, usturoi, ghimbir si chili, apoi sotati pentru 2-3 minute, sau pana cand ceapa devine transparenta.
  2. Adaugati puiul si pudra de curry, apoi gatiti, amestecand din cand in cand, pentru inca 3-4 minute, pana cand puiul isi schimba culoarea.
  3. Adaugati dovleacul, stockul de legume si pasta de rosii. Asteptati sa fiarba, apoi reduceti temperatura, puneti un capac si mai fierbeti pentru 15 minute, sau pana cand puiul este gatit si dovleacul poate fi intepat usor cu furculita.
  4. Intr-un bol mic, amestecati laptele de cocos si faina fara gluten pana cand obtineti un amestec omogen. Adaugati amestecul si sucul de lime in oala, apoi asezonati cu sare si piper dupa gust.
  5. Fierbeti curry-ul pentru inca 3-4 minute, sau pana cand sosul incepe sa se intareasca.
  6. Garnisiti cu chilli si coriandru proaspat.

Metoda pe aragaz nu pare nici ea prea complicata, nu-i asa?

Acum haideti sa mergem mai departe si sa vedem cu ce putem servi curry-ul de pui cu dovleac.

3. Ce putem servi cu curry de pui cu dovleac

Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac - Reteta Video 6

De departe, cea mai buna garnitura pentru curry de pui cu lapte de cocos si dovleac este orezul brun sau si mai bine, orezul salbatic.  Nu stiu de ce, imi place la nebunie orezul salbatic in sos de curry. Cred ca l-as putea servi si ca fel principal, fara pui.

Asta si pentru ca sunt un mare fan al orezului in sos, in special al risottoului.

Dar daca vreti, puteti inlocui orezul cu paine naan calda. Si daca vreti sa fie mai light, puteti opta pentru orezul de conopida.

4. Aceasta reteta de curry de pui cu dovleac este perfecta pentru meal-planning.

Puteti face o cantitate mai mare de curry de pui si orez si sa o impartiti apoi in caserole de sticla (de preferinta pentru o singura portie).

Apoi aveti doua optiuni:

  1. Pastrati-le la frigider pana la 5 zile, dar in acest caz va trebui sa puneti curry-ul si orezul in recipiente diferite.
  2. Pastrati-le la congelator pana la 3 luni si oricand doriti o masa rapida, scoateti o portie din congelator si incalziti-o la cuptor.

Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac - Reteta Video 7

5. Adaptati aceasta reteta de curry de pui in functie de gusturile voastre

Acest curry de pui cu lapte de cocos si dovleac este foarte versatil deoarece puteti schimba ingredientele cu cele preferate de voi.

Iata tipurile de dovleac pe care le mai puteti folosi:

  • Kabocha
  • Kent
  • Dovleac japonez
  • Dovleac placintar

Toate sunt perfecte pentru aceasta reteta, dar nu uitati sa le taiati in bucati mari (cam 2.5cm). Asta pentru ca trebuie sa se gateasca in acelasi timp cu bucatile de pui.

De asemenea, puteti inlocui pieptul de pui cu pulpe, dar nu uitati sa le taiati in bucati mai mici, cat pentru o inghititura.

Iar despre orez deja v-am spus. Il puteti inlocui cu paine naan calda sau cu orez de conopida.

Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac - Reteta Video 1

Sper ca nu v-am tinut prea mult, dar chiar cred ca aceste tipsuri sunt necesare pentru a face reteta de curry de pui.

Acum este timpul sa punem totul in practica.

Ah, si daca stiti cateva retete bune pentru multicooker, va rog sa mi le lasati in comentariile de mai jos. Asa cum am spus, planuiesc sa devin experta in acest domeniu iar pentru asta am nevoie de putin ajutor.

Dupa ce faceti aceasta reteta de curry de pui cu lapte de cocos si dovleac, va rog sa faceti cateva poze si sa le postati pe Insta cu hashtag-ul #blondelish si tag-ul @theblondelish.

Iar daca va place aceasta reteta video si vreti sa vedeti mai multe, va rog sa va abonati la Canalul meu YouTube.

 

Instant Pot Pumpkin Chicken Curry With Coconut Milk-9
5 from 1 vote
Print

Curry De Pui Cu Lapte De Cocos Si Dovleac

Aceasta reteta de curry de pui cu lapte de cocos si dovleac se face in doar 25 de minute. Este foarte usoara, se face in Instant Pot si este incredibil de delicioasa.

Course Cina, Pranz
Prep Time 10 minutes
Cook Time 15 minutes
Total Time 25 minutes
Servings 5
Author Blondelish

Ingredients

  • 700 g fileuri de pui taiate bucati cat pentru o inghititura
  • 900 g dovleac decojit, curatat de semnite, taiat in bucati de 2.5cm
  • 1 lingura ulei de cocos
  • 1 ceapa medie taiata cubulete
  • 2 linguri ghimbir poraspat dat pe razatoare
  • 1 ardei chili rosu taiat
  • 3-4 catei de usturoi presat sau tocat marunt
  • 3 lingurite curry pudra
  • 3 linguri pasta de rosii
  • 1 1/2 cani stock de legume
  • 1 lingura faina fara gluten sau faina de porumb
  • 1 conserva (400 ml) lapte de cocos
  • sucul de la un lime
  • sare de mare si piper negru proaspat macinat dupa gust
  • chili rosu taiat marunt, pentru garnisire
  • frunze proaspete de coriandru

SERVITI CU:

  • orez brun/salatic gatit, paine naan calda

Instructions

  1. Setati Instant Pot-ul pe modul SAUTE. Adaugati uleiul, ceapa, usturoiul, ghimbirul si chili, apoi sotati timp de 2-3 minute sau pana cand ceapa devine transparenta.

  2. Adaugati puiul, dovleacul, stock-ul, pasta de rosii si curry-ul.

  3. Apasati butonul CANCEL, apoi fixati capacul si indreptati valva spre SEAL. Apasati butonul MANUAL (la modelele mai vechi) sau PRESSURE COOK (la modelele mai noi) si setati temperatura pe HIGH pentru 10 minute.

  4. Dupa 10 minute, indreptati valva spre VENT pentru a ventila si a elibera manual presiunea.

  5. Odata presiunea eliberata, indepartati capacul cu grija. Apoi setati pe modul SAUTE.

  6. Intr-un bol mic, amestecati laptele de cocos si faina fara gluten pana cand se omogenizeaza. Adaugati amestecul in oala impreuna cu sucul de lime si asezonati cu sare si piper dupa gust. 

  7. Lasati sa mai fiarba pentru 3-4 miunute pana cand sosul se ingroasa putin, amestecand frecvent. Apasati butonul OFF pentru a opri modul saute.

    Garnisiti cu chili si coriandru proaspat. Pofta buna!

Recipe Notes

Va rog sa cititi sectiunea Tips & Tricks din articolul de mai sus inainte de a face aceasta reteta de curry de pui cu lapte de cocos si dovleac. Mai jos este doar un rezumat:

    1. Puteti face aceasta reteta de curry de pui cu dovleac intr-un slow cooker (aflati cum la punctul #1)
    2. Aceasta se poate face si pe aragaz (vezi punctul #2)
    3. Serviti acest curry de pui cremos cu orez brun sau salbatic, paine naan calda sau orez de conopida.
    4. Aceasta reteta de curry de pui este perfecta pentru meal-planning. Puteti face o cantitate mai mare pe care sa o tineti la frigider in caserole de sticla  pana la 5 zile, sau la congelator pana la 3 luni
    5. Puteti folosi urmatoarele soiuri de dovleac: Kabocha, Kent, dovleac japonez, dovleac placintar. Si puteti inlocui fileurile de pui cu piept normal sau pulpe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.