Cum se face sushi California in doar o jumatate de ora. In plus, am inclus si o reteta de orez pentru sushi facut in casa pe care o puteti folosi la orice alt fel de sushi nu numai California.
Hey Foodies!
Cine are chef de un sushi delicios?
Stiati ca sushi facut in casa este de fapt mult mai usor decat crede toata lumea? In special acest sushi California cu surimi. In plus, este un mod mult mai distractiv de a pregati o cina alaturi de prieteni.
Daca este prima data cand incercati sushi facut in casa, in acest ghid puteti vedea cum sa faceti orezul perfect pe aragaz, intr-un Instant Pot sau intr-un aparat de gatit orez. Veti gasi, de asemenea, multe alte sfaturi utile.
Ca de obicei, o sa va arat intai cateva tips-uri pentru a face aceasta reteta de sushi California foarte usor si va voi explica si ce ingrediente puteti inlocui.
In plus, va voi arata cum sa asezonati orezul pentru sushi California cu un dressing facut in casa. Si bineinteles, am inclus instructiuni pas cu pas pentru asamblarea si rularea acestui sushi facut in casa.
Sunteti gata?
Cum se face Sushi California acasa – Tips & Tricks
1. Ce ingrediente putem inlocui in aceasta reteta de sushi California?
Cel mai mult imi place sa fac aceasta reteta de sushi California cu surimi. Acestea sunt de fapt un amestec din carne de peste care imita carnea de crab si le puteti gasi in multe supermarket-uri.
Acum sincer vorbind, cel mai bun sushi California este facut cu carne de crab reala care este mult mai delicata si dulce, dand o nota mai sofisticata preparatului. Insa este mult mai scumpa si foarte greu de gasit in magazine.
Puteti inlocui surimi cu creveti gatiti sau creveti tempura, somon gatit sau la conserva ori cu scoici gatite. Practic, nu va mai fi chiar sushi California, dar numele nu este neaparat important. Cel mai important este sa va placa voua ceea ce iese! Cea mai buna parte este ca puteti folosi ce ingrediente aveti la indemana.
Daca vreti varianta vegana a acestui sushi facut in casa, puteti inlocui surimi cu tofu.
Si castravetele poate fi inlocuit cu diferite sortimente cum este cel englezesc, japonez, libanez sau persan.
Iar pentru a le face mai crocante sau mai colorate, puteti adauga bucatele de morcov, ardei gras sau chiar fructe, cum ar fi mango sau ananas.
2. Cum se face sushi California picant
Pentru a face acest sushi California picant, presarati fulgi de chili sau pudra de chili odata cu semintele de susan. De asemenea, puteti adauga si maioneza picanta sau bucati de ardei iute in interior.
3. Cum sa facem orez pentru sushi acasa
Inainte de incepe, daca este prima data cand faceti orez pentru sushi, va recomand sa incepeti cu acest articol. Include tot ce trebuie sa stiti, de la cum se alege orezul, pana la gatirea lui pe aragaz, in Instant Pot sau intr-un aparat special de gatit orez.
Mai jos veti gasi cateva sfaturi utile pentru reteta de orez pentru sushi facut in casa:
- Nu adaugati sare in timp ce gatiti orezul.
- Daca aveti un aparat de gatit orez, folositi-l! Este mult mai usor asa. Doar urmariti instructiunile acestuia, folosind setarea pentru orez alb. Apoi sariti la pasul 4 din reteta. Aici veti gasi reteta pas cu pas.
- Nu ridicati capacul in timp ce se gateste orezul.
- Asamblati sushi-ul cu degetele umezite pentru a impiedica orezul sa se lipeasca si pentru a se intinde uniform pe nori.
- Nu puneti prea mult orez, pentru ca nu se va rula si sigila bine. Udati putin marginea algei si apasati usor dupa ce rulati pentru a sigila.
4. Cum se pastreaza orezul pentru sushi
Daca aveti resturi de orez pentru sushi, acesta poate fi pastrat la frigider intr-o casoleta pentru 3-4 zile. Asigurati-va insa ca este complet racit inainte de a-l baga la frigider.
Cel mai bun sushi California este cel proaspat, insa daca va mai ramane, il puteti pune la frigider intr-un caserola etansa si pastra pentru o zi.
5. Care este cel mai bun raport apa/orez pentru orezul de sushi?
Pentru a gati orezul perfect, am observat ca cel mai bun raport este 1 cana de orez la 1 ¼ cani de apa.
Acest raport merge la aproape toate tipurile de orez pentru sushi. Insa uneori poate varia de la un brand la altul. Cel mai bine este sa urmariti instructiunile de pe ambalaj daca exista. Sau puteti incerca varianta mea si sa-mi spuneti cum v-a iesit.
Asta a fost tot pentru azi, dragilor! Acum stiti cum se face sushi California cu surimi. Poate chiar pentru cina din seara asta. Pofta buna!
Daca v-a placut aceasta reteta video si vreti sa vedeti mai multe, Abonati-va la Canalul meu de YouTube.
Alte retete usoare si delicioase:
- 4 Retete De Sushi Simple Si Delicioase
- Ton Tataki Cu Susan Si Sos De Soia
- Biban de mare cu sparanghel gatit in stil Japonez
Cum Se Face Sushi – Reteta de Sushi California
Ustensile Necesare
- Strecuratoare
- Oala
- Paleta de orez
- Covoras din bambus
- Folie de plastic
- Castron
- Cutit mare
Ingrediente
Pentru orezul de sushi:
- 400 g orez pentru sushi - bob scurt sau mediu
- 600 ml apa rece
Pentru asezonarea orezului:
- 4 linguri otet de orez
- 2 linguri zahar
- 1 lingurita sare fina
Pentru Sushi California:
- 225 g surimi
- 1 avocado - copt dar ferm, taiat felii subtiri
- 1/2 castravete Fabio - curatat de coaja si taiat in betisoare subtiri
- alge Nori
- seminte de susan
Sosuri optionale:
- sos de soia, pasta de wasabi, maioneza picanta
Instructiuni
Pentru Orezul de Sushi:
- Spalati orezul in apa rece pana cand apa ramane limpede, apoi scurgeti bine.
- Puneti orezul scurs intr-o oala si acoperiti cu apa. Puneti capacul si dati in clocot la foc mare.
- Cand incepe sa fiarba, reduceti focul spre mediu si gatiti cu capacul pus pana se absoarbe toata apa, aproximativ 10 minute. Cel mai bine este sa nu ridicati deloc capacul cat timp se gateste.
- Luati oala de pe foc si tineti deoparte cu capacul pus pentru 10 minute.
- Transferati orezul fierbinte intr-un castron si amestecati cu ajutorul unei linguri de lemn pentru a-l dezlipi.
Pentru asezonarea orezului:
- Intre timp, faceti sosul pentru a asezona orezul. Intr-un bol mic, amestecati otetul de orez, zaharul si sarea, pana ce zaharul se dizolva complet.
- Cand orezul este racit, turnati acest amestec peste el.
Pentru Sushi California:
- Cel mai usor mod de a asambla sushi-ului este cu ajutorul unui covoras de bambus impachetat in folie de plastic pentru a-l curata mai usor. Nici nu va mai fi nevoie sa il spalati. Tot ce trebuie sa faceti este sa scoateti folia dupa ce ati terminat si atat!
- Indoiti algele nori pe jumatate, apoi rupeti-le in doua bucati egale. Asezati o jumatate pe covorasul de bambus.
- Cu mainile umede, luati o cantitate generoasa de orez si asezati-o in mijlocul algei. Nivelati orezul folosind o lingura de lemn sau chiar cu degetele umede, pe toata suprafata algei.
- Presarati semintele de susan.
- Intoarceti rapid foita de alga, astfel incat orezul va fi acum in partea de jos. Asezati surimi-ul, avocado-ul si castravetele in mijlocul algei. Cu ajutorul covorajului de bambus, incepeti sa rulati usor in fata. Asigurati-va ca este indeajuns de strans pentru a nu se desface atunci cand il veti taia.
- Umeziti lama unui cutit ascutit cu ajutorul unui prosop de bucatarie. Taiati bucata formata in doua parti egale, apoi taiati cele doua jumatati in felii de aproximativ 2-3 centimetri.
- Repetati pasii cu ingredientele ramase. Vor iesi aproximativ 6 rulouri de sushi.
Mentiuni
- La Tip #1 veti afla ce ingrediente puteti inlocui in acest sushi facut in casa.
- Daca il vreti picant, vedeti Tip #2.
- Pentru a gati un orez pentru sushi perfect, mergeti la Tip #3.
- La Tip #4 veti afla cum sa pastrati resturile de orez pentru sushi.
- Iar pentru raportul corect de apa si orez, nu uitati sa verificati Tip #5.
*Acest post poate contine linkuri afiliate