Clatite tropicale cu cocos si fructe exotice

Un desert ce o sa va aduca aminte de vara. Clatite tropicale cu cocos si fructe exotice
Jump to Recipe

Tropical crepes with coconut and exotic fruits

Astazi m-am gandit sa experimentez putin. Asa ca am luat clatitele clasice si le-am adaugat cateva arome tropicale. Cocos si fructe exotice sunt combinatia perfecta. Este prima data cand am facut aceasta reteta si sincera sa fiu, prima portie nu mi-a iesit deloc din cauza fainei de cocos.

Dar nu m-am lasat si apoi le-am facut cu faina normala si lapte de cocos. Spre bucuria mea, de data aceasta a fost un succes (inca o ratare si n-as mai fi scris acest post 🙂 )

Au iesit foarte cremoase, iar aroma de cocos le-a facut numai bune de a fi servite chiar si fara topping sau alte fructe. Dar am mers mai departe si le-am adaugat papaya si pepene galben pentru a le da arome tropicale, iar apoi le-am adaugat si putin passion fruit pentru a obtine o textura crocanta.

Am incercat si un fruct nou cu aceste clatite. Vedeti chestiile alea mici, rotunde si portocalii? Se numesc Physalis. Sincer nici nu auzisem de ele pana cand am inceput sa lucrez intr-un restaurant japonez. Si astazi cand faceam cumparaturile pentru clatite, mi-au captat privirea, si am zis sa le incerc.

Este putin asemanator cu o rosie cherry si se foloseste in diverse preparate. Il puteti folosi in salate, deserturi, conserve (gemuri, chutney-uri), sau se pot servi uscate ca stafidele. Dupa ce am citit putin despre aceste fructe am gasit ca se pot folosi in sosuri, si poate fi servit cu paste sau chiar friptura de vita.

M-a facut putin curioasa si cred ca o sa il folosesc mai des pentru ca as vrea sa vad cum se potriveste cu mai multe feluri de mancare.

Intorcandu-ma la clatite, o sa vi se para un desert light asa ca il puteti servi in orice moment al zilei. Va recomand sa il serviti dupa o Rata cu cartofi dulci cremosi.

Cum se face Reteta de Clatite cu cocos si fructe exotice

 

Tropical crepes with coconut and exotic fruits
Print Yum

Clatite tropicale cu cocos si fructe exotice

Prep Time 10 minutes
Cook Time 30 minutes
Total Time 40 minutes
Author Blondelish

Ingredients

  • 160 g faina
  • 400 ml lapte de cocos
  • 2 oua
  • 5 linguri de zahar
  • 2 linguri fulgi de cocos
  • un papaya
  • passion fruit
  • 1/4 pepene galben
  • miere

Instructions

  1. Puneti ouale, laptele si zaharul intr-un bol si amestecati-le bine.
  2. Adaugati faina cernuta si fulgii de cocos si mixati pana cand capata o consistena groasa si fina de aluat de clatite.
  3. Lasati amestecul sa se odihneasca pentru 30 de minute.
  4. Incingeti o tigaie pe foc mediu si ungeti-o cu putin unt de cocos sau puteti sa o stergeti usor cu un servetel inmuiat in ulei.
  5. Cand simtiti ca tigaia s-a incins, turnati un polonic plin din amestecul de aluat de mai sus si lasati-o sa se coaca 4 minute, apoi intoarceti-o si mai lasati-o inca un minut pe cealalta parte, pana cand clatita va deveni aurie. Daca incercati sa o intoarceti inainte ca cele 4 minute sa treaca se va rupe, consistenta acestor clatite este diferita deoarece si laptele de cocos este diferit de cel de vaca, este mult mai gras si cremos.
  6. Tocati marunt papaya, putin pepene si passion fruit si umpleti fiecare clatita cu acest mix. Stropiti cu miere si adaugati fulgi de cocos pe deasupra.

Tropical crepes with coconut and exotic fruits

 

Daca va place Reteta de Clatite Tropicale, ar fi super sa ii dati un rating in sectiunea comment-uri de mai jos, ca sa ajunga la cat mai multi foodies pasionati asa ca voi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *