Cum am devenit un freelancer de succes. 7 reguli de urmat daca vrei sa lucrezi pe cont propriu

Cum am devenit un freelancer de succes. 7 reguli de urmat daca vrei sa lucrezi pe cont propriu

How to become a successful freelancer

Stiti deja ca am fost Chef o buna perioada la restaurantul japonez Zuma din Londra. Desi nu v-am povestit ca a fost cam cea mai grea perioada din viata mea, mi-a placut la maxim si am castigat o experienta extraordinara intr-una din cele mai bune bucatarii ale Londrei. Am furat meserie de la cei mai buni chefi, am invat dish-uri exceptionale ale bucatariei Japoneze si am incercat sa invat cat mai multe despre stilul Izakaya. Acestea au fost motivele care m-au facut sa rezist la munca in bucatarie de peste 60 de ore pe saptamana.

La un moment dat insa am ajuns intr-un stadiu de platou. Invatasem deja cam tot ce se putea si simteam nevoia de o schimbare. Acest lucru se intampla destul de des in meseria de bucatar. Multi simt nevoia de a-si schimba locul de munca, pentru ca sunt atat de multe de invatat in acest domeniu, incat trebuie sa acoperi o arie cat mai mare pentru a deveni cu adevarat bun.
Asa am decis ca este timpul pentru o alta aventura. Am ajuns la Ottolenghi, resturantul mic si cochet din Notting Hill cu influente Est Mediteraneene condus de israelianul a carui nume il poarta. Acesta era foarte diferit de Zuma si simteam ca am atat de multe de invatat.

Dupa o scurta perioada insa, am auzit despre website-urile de freelancing precum Freelancer, Freelance si Upwork.
Acestea sunt site-uri unde oamenii isi gasesc joburi sau proiecte de indeplinit pe baza abilitatiilor si a experientei pe care o detin. A inceput sa-mi surada din ce in ce mai mult ideea de a lucra de acasa, mai ales ca nu prea sunt un fan al metroului la orele de varf 🙂 .

Suna atat de bine si parea varianta de job perfect, doar ca era o singura MARE problema. Cum ar putea un Chef, care isi castiga existenta gatind in bucatarie, sa-si vanda aptitudinile in online?! Ma indoiesc ca exista un restaurant care ar vrea sa angajeze un bucatar la distanta.
Ideea de a lucra in confortul micului meu apartament parea insa foarte interesanta asa ca am fost determinata sa gasesc o cale de a deveni freelancer, facand ceea ce imi place in acelasi timp.

How to become a successful freelancer

Am inceput prin a face o lista cu abilitatiile pe care le detin. Pot sa spun ca am acumulat destul de multe cunostinte in domeniul online dezvoltand propriul blog, pe care voi il cititi chiar acum. ( si va multumesc pentru asta 🙂 ). Am invatat sa creez continut, sa fotografiez, sa editez pozele in Lightroom. Plus ca deja cream retete si faceam poze cu mancarea gatita de mine de ceva timp, insa nu mi-a trecut niciodata prin cap ca asta ar putea sa plateasca facturile.

La inceput am avut ceva indoieli despre joburile in online, mai ales ca meseria mea, ceea ce facusem pana in acel moment nu avea nimic in comun cu online-ul. Spre surprinderea mea insa, abilitatile pe care le detin chiar se vand bine.

Acum am ajuns in momentul in care trebuie sa refuz joburi, pentru ca am deja prea multe proiecte demarate cu diferiti clienti. Din experienta mea, am invatat cateva lucruri importante despre freelancing, care va vor fi de mare ajutor daca aveti de gand sa faceti o schimbare la locul de munca.
Daca te decizi sa devii freelancer, trebuie sa stii aceste reguli:

1. Gasteste-ti abilitatile si gandeste-te cum ai putea sa le vinzi in online.

Ai fi tentat sa zici ca domeniul in care activezi nu prea are legatura cu online-ul. Asta am crezut si eu la inceput, insa gandeste-te mai bine. Sunt foarte multe job-uri care pot fi facute online in ziua de astazi, in special cu ajutorul diferitelor programe de software. Chiar si hobby-ul tau poate deveni o abilitate foarte ceruta. In cazul meu a fost fotografia. Asa s-a intamplat la mine: activitatile din care nu as fi crezut niciodata ca imi pot aduce un venit, au fost cele care m-au transformat intr-un freelancer.

2. Nu te vinde ieftin, dar sa nu ceri nici prea mult…. cel putin la inceput

Aceasta este o dilema destul de mare atunci cand incepi sa lucrezi ca freelancer. In special pentru cei ca mine care au fost obisnuiti sa primeasca un salariu fix in fiecare luna. M-am gandit asa: ‘Stiu ca munca pe care o fac este de o calitate foarte buna, insa daca voi cere un pret prea mare, nimeni nu va dori sa plateasca asa mult pentru ca sunt la inceput si nu au inca incredere. Iar daca voi cere prea putin, voi ajunge sa lucrez pe nimic.’ Nu prea aveam insa de gand sa accept nimic sub salariul pe care l-am avut inainte.

Cand nu stii ce pret sa pui pe munca sau produsele tale, cel mai bun lucru este sa tragi cu ochiul la competitie. Eu asta am facut si din cate se pare a mers. Singura problema a fost ca unii dintre competitorii mei aveau feedback foarte bun de la cei cu care colaborasera. Eu nu aveam deloc pentru ca eram la inceput.
Asa ca, am scazut putin pretul, pentru a castiga cat mai multe colaborari, care sa ma ajute sa-mi construiesc profilul de care aveam nevoie pentru ca oamenii sa aiba incredere in calitatea muncii mele. Apoi am inceput sa cresc pretul in concordanta cu calitatea proiectelor pe care le livram.

3. Comunicarea este cheia.

Toti clientii apreciaza o comunicarea cat mai fluida cu cei cu care lucreaza. Trebuie sa fii rapid, clar si concis.
Acestea fiind spuse, trebuie sa vorbesti Engleza foarte bine pentru a intelege cerintele clientilor. De asemenea trebuie sa raspunzi rapid. Nu-i lasa sa astepte prea mult pentru un raspuns, pentru ca pot sa gasesca oricand un alt freelancer si sa te trezesti cu un review negativ.

4. NICIODATA sa nu ceri sa fi platit in afara platformelor de freelancing.

O sa va povestesc o experienta neplacuta care mi s-a intamplat pe Upwork. Consider ca este nedrept ce mi s-a intamplat dar trebuie sa stiti, ca sa nu patiti si voi la fel.

Asadar, aveam o colaborare ca Food Stylist prin Upwork, cream retete si faceam poze cu mancarea respectiva pentru un client. Cand am negociat pretul proiectului cu el, am vorbit prin platforma lor. Am discutat despre pretul ingredientelor, pe care amandoi am hotarat ca poate fi platit in afara Upwork-ului, pentru a evita taxele si TVA-ul. Jobul era insa facut prin site-ul de freelancing si platit prin acesta, asa ca plateam oricum taxe pentru el.

Urmatoarea zi, amandoi aveam conturile suspendate, fara drept de apel si fara a ne raspunde la plangerile pe care le-am facut ulterior. Uite asa, toata munca mea de a crea un profil solid, pe acest site s-a naruit.
Sa nu permiti dreptul la replica impotriva unei asemenea decizii, pentru a dovedi ca nu greseam cu nimic mi se pare foarte nedrept, pentru ambele parti, freelanceri si angajatori. Sper ca vor face ceva in privinta acestui lucru in viitorul apropiat.

Asa ca fiti foarte atenti atunci cand comunicati cu clientii prin platformele de freelancing. Probabil au un sistem de scanare a mesajelor pentru a depista diferite cuvinte care li se par suspecte si vor inchide contul automat si chiar daca este nedrept, nu mai poti face nimic. Toata munca ta de a construi un profil solid se va narui intr-o clipa.

5. Termina proiectele la timp si nu lua prea multe job-uri odata.

Odata ce ti-ai gasit skill-urile si incepi sa gasesti joburi prin platformele de freelancing, vei gasi destul de multi oameni care vor sa te angajeze. Si te vei gandi bineinteles ca mai multe joburi inseamna si mai multi bani. Poate ca este adevarat, dar o zi are doar 24 de ore, dintre care 8 trebuie sa le mai si dormim. Asa ca cel mai intelept ar fi sa iei joburi pentru care sa lucrezi o medie de 10 ore pe zi, pentru a termina proiectele fara intarzieri.

Daca vei incepe sa intarzii cu finalizarea proiectelor, angajatorii nu vor fi prea multumiti asa ca nu-ti vor mai oferi joburi. Si deci, joburi mai putine, bani mai putini 🙂 .
Eu lucrez cu maxim 3 angajatori concomitent si refuz alte joburi in acest timp pentru a evita sa ma aglomerez si sa nu livrez la timp.

6. Investiti intr-un website.

Ganditi-va la un website ca la cartea de vizita, portofoliul si CV-ul vostru in online. Eu m-am ‘laudat’ cu blog-ul meu pe profilele de pe site-urile de freelancing, fara sa ma gandesc ca multi chiar vor intra si se vor uita atent prin el. Cred ca le-a placut deoarece m-au contactat foarte multi si nici macar nu i-a interesat ca nu am review-uri.

7. Atentie! Sa nu cazi prada confortului si sa fii disciplinat.

Sa muncesti de acasa este foarte confortabil dar poate fi si foarte periculos. Asta pentru ca te poti relaxa prea tare atunci cand stii ca esti acasa. Este foarte usor sa spui: ‘ma pot trezi cu o ora, doua mai tarziu, doar lucrez pe cont propriu si imi manageriez singura timpul’.
Este si mai usor sa cazi prada procrastinarii, sa iti pierzi concentrarea si sa petreci prea mult timp pe Facebook, doar pentru ca esti propriul tau sef si poti.

Sfatul meu este sa tratezi acest job ca pe oricare altul. Trezeste-te devreme ca si inainte cand erai angajat si trebuia sa ajungi la job. Fii disciplinat si creaza-ti un program de munca zilnic, iar dupa ce iti termini target-ul pe ziua respectiva te poti relaxa facand orice altceva vrei.

Nu te gandi ca daca esti freelancer poti calatorii in locuri exotice si poti lucra de oriunde. Vacanta este vacanta. Mintea ta nu va fi niciodata concentrata pe munca atunci cand este pe o plaja langa un Mojito cu gheata.

Ei bine, acestea sunt cele 7 reguli de care freelancerii incepatori trebuie sa tina cont pentru a avea succes. Pentru mine este un proces in dezvoltare si va voi tine la curent cu aceasta aventura si provocarile pe care le voi intampina, in speranta ca voi ajuta cu informatie si alti freelanceri.

Daca aveti si voi sfaturi pe care le considerati utile, nu ezitati sa mi le impartasiti in comment-uri.

Share-uiti acest articol despre Cum sa Devii un Freelancer de Succes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *